Ziua Armatei Române este despre caractere puternice, despre curaj, patriotism și spirit de sacrificiu

25 octombrie a fost aleasă ziua Armatei Române în semn de cinstire a jertfelor ostașilor români care au luptat pentru împlinirea cauzei sacre a eliberării țării de sub ocupația străină.

Ultima bătălie s-a dat la Carei, cea din urmă palmă de pământ românesc eliberată de Armata Română în urmă cu 77 de ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cu trecerea timpului, aceste dovezi de curaj și patriotism trebuie să constituie pentru fiecare dintre noi un exemplu de unitate, un îndemn la responsabilitate și o motivație puternică pentru a fi solidari în voință și decizie pentru binele României.

Gândurile noastre de prețuire se îndreaptă către eroii Armatei Române care indiferent de timpul istoric s-au sacrificat pentru acest pământ, pentru această țară, pentru independența și libertatea noastră, pentru ca noi toți să ne bucurăm astăzi de drepturile și libertățile mult dorite.

Transmit un gând de recunoștință veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial care sunt mărturia momentelor de mare încercare prin care au trecut pentru a îndeplini misiunea sfântă de a elibera România de sub ocupația străină.

Nu în ultimul rând, ne înclinăm cu respect și profundă emoție, astăzi, la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I, ultimul monarh al României, figură emblematică pentru istoria recentă a națiunii române.

Pentru fiecare dintre noi, personalitatea Regelui Mihai I este un exemplu de curaj, modestie și demnitate!

La mulți ani, Armatei Române!

La mulți ani, România!

, , ,
Meniu