Am efectuat în cursul zilei de astăzi o vizită în județul Cluj, la invitația presedintelui PNL Cluj, europarlamentarul liberal Daniel Buda, alături de Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților și al Partidului Național Liberal, și de Adrian Oros, Ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, în cadrul căreia am vizitat mai multe obiective de interes local și regional și am discutat despre proiectele de dezvoltare de care beneficiază județul Cluj, finanțate atât prin Programul Național de Redresare și Reziliență, precum Metroul clujean, tronsoanele de pe Autostrada A3, Modernizarea și electrificarea secțiunii de cale ferată Cluj – Episcopia Bihor, cât și prin fondurile structurale și de coeziune, precum și din fonduri guvernamentale.
La Aeroportul Internațional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca am participat la evenimentul de prezentare a două proiecte de dezvoltare a capacitații aeroportuare și pentru îmbunătățirea condițiilor de securitate și de siguranță pentru pasageri, finanțate din fonduri europene prin POIM 2014-2021. Mă bucur să văd că proiectele care au primit susținere din partea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sunt implementate, cele două contracte de finanțare fiind semnate pe parcursul anului 2020. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a fost partenerul aeroporturilor regionale, Aeroportul Internațional din Cluj –Napoca beneficiind de contracte de finanțare din fonduri europene în valoare totală de aproximativ 23 mil. de euro și sunt convins că acest drum al investițiilor din fonduri europene va continua cu implementarea de noi proiecte care vor dezvolta și mai mult acest aeroport strategic. Investițiile în infrastructura de transport aerian au fost și sunt în continuare susținute de Guvern, prin măsurile adoptate contribuind decisiv la redresarea sectorului aerian greu încercat anul trecut de criza economică generată de pandemia Covid-19. În continuare, am inventariat stadiul implementării investiției în Sala Polivalentă din municipiul Turda și am vizitat Parcul Industrial din Câmpia Turzii, două proiecte care au dinamizat mult zona și aduc bunăstare comunităților respective. Dezvoltarea acestor localități depinde mult de implicarea autorităților locale, cele două administrații liberale dovedind că le pasă de modernizarea și dezvoltarea comunităților respective prin promovarea unor proiecte ambițioase și cu viziune care aduc plus valoare și cresc calitatea vieții cetățenilor.
Am subliniat în cadrul acestei vizite faptul că investițiile rămân motorul unei dezvoltări sănătoase, de aceea, pentru Guvern obiectivul principal în perioada imediat următoare va fi pregătirea României post-pandemie. Revenirea completă la normalitate depinde de ritmul campaniei de vaccinare, de modul în care fiecare dintre noi înțelege că viața de dinainte de pandemie poate fi dobândită printr-un efort comun și asumat. Avem un ritm bun al campaniei, cu 100.000 de imunizări pe zi, ceea ce îmi dă încredere că revenirea la normalitate este o chestiune de luni de zile.Am făcut primul pas spre această revenire la normalitate și ne propunem să mai urmeze și alții până la finalul verii. #Romaniapostpandemie#campaniedevaccinare#revenimlanormalitate