Companiile de stat în special cele din domeniul energiei au devenit sub Guvernarea Ponta anexe ale partidului condus de Victor Ponta, prin care sunt alimentate firmele şi buzunarele prietenilor politici ai guvernării PSD-iste.
Am susținut și supus dezbaterii plenului Camerei Deputaților o moțiune simplă prin care atragem atenția asupra faptului că transportatorul național de energie electrică a abdicat de la misiunea sa oficială de a asigura servicii publice de calitate, de a participa activ prin decizii responsabile la menținerea siguranței sistemului energetic național prin realizarea unui plan de investiții sustenabil și de a dezvolta proiecte de interconectare cu statele vecine în termeni și condiții avantajoase pentru țara noastră, crescând astfel profitabilitatea companiilor românești și, nu pentru satisfacerea unor interese financiare de grup.
O companie strategică pentru România, cum este Transelectrica, a ajuns să fie condusă prin decizii arbitrare și contrare interesului național, cu concursul actorilor publici care au demonstrat și demonstrează în continuare, prin deciziile manageriale luate, o atitudine neprofesionistă, iresponsabilă și lipsită de orice etică profesională.
După ping-pongul instituțional, început în anul 2012, joc dictat de ambiții personale și de interese de partid, prin care Transelectrica alături de Transgaz au fost plimbate succesiv de la Ministerul Economiei, la Ministerul de Finanțe și apoi la SGG, pentru a reveni în decembrie anul trecut din nou la Ministerul Economiei, condus de domnul ministru Mihai Tudose, a continuat marea spoliere a companiei,
Astfel, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice unde statul român prin Ministerul Economiei deține 58,6% din acțiuni, una dintre cele mai valoroase companii din sectorul energetic românesc, a căzut pradă intereselor de partid social -democrate.
Domnul ministru, Mihai Tudose, ale cărui apariții și reacții publice de când ocupă această demnitate publică pot fi numărate pe degetele de la o mână se pare că este foarte mulțumit de activitatea companiei, asistând pasiv la toate neregulile petrecute la Transelectrica .
Cum altfel putem interpreta, domnule ministru, tăcerea grea care se lasă dinspre ministerul pe care îl coordonați? Decât ca o complicitate la aceste nereguli.
Ca inițiator al acestei moțiuni simple l-am trezit pe dl ministru din letargia care l-a cuprins și l-am provocat să reacționaționeze, solicitându-i să ne explice cum va reuși să împlinească dezideratul de a transforma Transelectrica într-un “mare actor regional”, așa cum chiar domnia sa declara.
Miza de a administra aceste companii este mare, pentru că bugetele sunt impresionante și în consecință reprezintă o sursă importantă pentru îndestularea clientelei de partid.
A existat o adevărată luptă între miniștrii PSD ai cabinetelor Ponta, pentru a deține în subordine aceste companii. Iar acum, domnule ministru, în situația în care nu aveți ce face, fiind nevoit să respectați “principiul unbundling-ului”, impus prin normele europene care nu permit ca un acționar la companiile producătoare din domeniul energetic să controleze direct sau indirect transportatorii de energie, continuați presiunile pentru a primi în administrare, de la Ministerul Energiei, alte două companii la care statul este acționar majoritar-Conpet și Oil Terminal, care nu fac obiectul acestei restricții.
Dorința de a controla politic aceste entități a devenit o obsesie pentru PSD și, asta nu pentru a le face mai profitabile printr-un management responsabil și eficient, ci pentru a avea acces la resursele lor.
Schema este simplă și diabolică totodată. Astfel, după ce au pus mâna pe ele, via acționariat, prin hotărâri aprobate în adunările generale, prietenii politici ai PSD-ului primesc o felie importantă din aceste companii prin contracte încheiate și girate prin mandantele acordate reprezentanților statului în aceste adunări.
La Transelectrica, bugetul companiei a devenit un Eldorado nu doar pentru conducerea companiei, care și-a stabilit prime și indemnizații sfidătoare și ilegale, ci și pentru firmele de casă ale PSD abonate la contracte din bani publici.
Sunt convins că domnul ministru Mihai Tudose cunoaște toate aceste lucruri, pe care are obligația să le stopeze.
Pentru actuala putere tentația de a băga mâna adânc în bugetele acestor companii este mare, pentru că interesele, lăcomia și foamea de bani sunt mari, iar afacerea per ansamblu este profitabilă.
Ceea ce nu înțeleg aceștia însă este faptul că aceste companii nu sunt moșia lor și nu pot avea acces în mod discreționar, la orice oră și cu orice preț, la bugetele și resursele lor.