Am continuat astăzi seria dezbaterilor asupra moțiunii “România Liberală” împreună cu premierul Florin Cîțu, candidat la președinția Partidului National Liberal, în întâlnirile cu liberalii din județele Maramureș și Alba.
Mă bucur că liberalii din aceste filiale rezonează cu viziunea și principiile de dezvoltare enunțate în acest document care exprimă un angajament ferm în direcția modernizării statului român cu toate beneficiile care decurg de aici pentru cetățeni și comunități.
Concepția despre stat și economie exprimată în cuprinsul acestui document este construită în jurul unor idei de forță și pune în centrul preocupărilor cetățeanul, pentru că el este beneficiarul final al eforturilor de reconstrucție a statului.
Suntem credibili în măsura în care România liberală devine realitate în anii care urmează și generează progres și bunăstare în beneficiul cetățenilor și al comunităților.
“România Liberală” se bazează pe toți liberalii care sunt hotărâți să pună umărul la o muncă serioasă de construcție și dezvoltare a statului pe termen mediu și lung.
Suntem hotărâți să ducem România la următorul nivel cu un proiect credibil, bine articulat în care un rol esențial îl are parteneriatul cu Președintele Klaus Iohannis, promisiunile onorate, reconstrucția sistemelor publice și performanța la guvernare.
Toate acestea sunt linii vitale de la care nu avem voie să ne abatem pentru a obține victoriile mult dorite în anul 2024.