Mafia PSD-istă pune stăpânire pe sistemul energetic din România

Ceea ce se întamplă acum în alianţa USL şi planul de acaparare a puterii pus în acţiune de PSD, lovind în proprii aliaţi, ne duce cu gândul la scenariul unui film mafiot.  Asistăm la o scenă în care PNL-ul , încă membru al alianţei de guvernare, nu mai are niciun cuvant de spus sau acces în aria de energie şi probabil nu mai rămane mult până nu va fi scos total din jocul politic.

Companiile Transelectrica şi Transgaz au fost transferate miercuri, 12 februarie, prin ordonanţă de urgenţă de la Ministerul Finanţelor Publice controlat de PNL, la Secretariatul General al Guvernului, condus de pesedistul Ion Moraru. Acţiunea s-a petrecut în stilul mafiot cu care PSD ne-a obişnuit, proiectul de ordonanță a fost adoptat într-o secretomanie totală, nu a figurat nici pe agenda oficială a guvernului și nici nu a fost anunțat odată cu alte decizii luate miercuri în ședință, miniştrii Daniel Chiţoiu (Finanţe) şi Andrei Gerea (Economie), propuşi de PNL spre înlocuire, nu au participat, ca să nu mai amintim ca nu a existat nicio dezbatere prealabilă.

Dacă argumentul  lui Ponta a fost acela că transferul este necesar pentru realizarea cablului submarin cu Turcia şi conexiunilor energetice cu Moldova, noi îl întrebăm de ce nu au trecut aceste companii în portofoliul ministerului marilor proiecte?! Asa poate mai explica şi existenţa a celor 26 de ministere pe care le are în prezent Guvernul USL. Ori aceasta nu este dovada clară a unei minciuni grosolane, la fel cum se întâmplă şi pretextul infringementului UE?!

Actul normativ de trecere a a acestor companii la Secretariatul General al Guvernului (SGG) s-a făcut cu încălcarea Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României, în sensul că i se acordă SGG puteri sporite şi e transformat din entitate fără personalitate juridică (conform art. 23) în acţionar din partea statului. Conform articolului 22 din acceaşi lege, SGG face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi are rolul de a asigura operaţiunile tehnice aferente actelor guvernamentale. El deserveşte doar Guvernului şi emite acte cu caracter individual. Nu poate emite mandate de AGA, cum va fi în cazul celor două companii. Aşadar, avem iarăşi de-a face cu un abuz, iar mandatele şi numirile date de SGG sunt nule de drept, ele fiind date de persoane fără calitate în acest caz.

Abia acum iese la iveală planul pus la punct de către PSD de monopolizare a sectorului energetic.

Acțiunea îşi are începuturile încă de anul trecut, când Guvernul a elaborat un proiect de lege conform căruia ministrului delegat pentru Energie, şef al Departamentului pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, i se confereau atribuții exclusive în ceea ce privește inițierea și avizarea proiectelor de acte normative din domeniul energetic, respectiv contrasemnarea celor adoptate, eliminându-se prevederea legală, atunci în vigoare, potrivit căreia proiectele și legile respective trebuie supuse spre semnătură și aprobare, respectiv contrasemnătură, și ministrului Economiei.

În tradecere liberă, PSD poate iniția de unul singur, fără partenerii de guvernare de la PNL, acte normative de cea mai mare importanță atât pentru economie, cât și pentru bugetul de stat, cum ar fi privatizarea companiilor energetice de stat, subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sau legislația privind tarifele la curent electric și gaze naturale.

Ca să nu mai spunem că însăşi constituirea acestui Departament pentru Energie condus de PSD-istul Constantin Niţă este ilegală, mai mult, aducerea celor mai valoroase companii din sectorul energetic în subordinea directă a lui Ponta înseamnă defapt că PSD a scurtcircuitat întreg Sistemul Energetic Național.

Vedem un PNL neputincios însă noi, PDL nu putem rămâne indiferenţi la căpuşarea companiilor de stat, subminarea economiei şi încălcarea statului de drept şi vom face tot ne stă în putinţă pentru a stopa această grupare mafiotă.

, , , , , , ,
Meniu