Am avut astăzi o vizită de lucru în județul Satu Mare împreună cu prim-ministrul, Florin Cîțu, în cadrul căreia am vizitat mai multe obiective de importanță locală. Investițiile în infrastructura de transport rămân o prioritate a Guvernului Cîțu, motiv pentru care premierul a inventariat stadiul lucrărilor pe Varianta de Ocolire a municipiului Satu Mare, un proiect cu impact major în regiune.
Pentru a lua pulsul campaniei de vaccinare am efectuat, de asemenea, o vizită în cadrul centrului de vaccinare organizat în incinta Liceului Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt”, obiectivul nostru fiind să impulsionăm la nivel național această campanie care este esențială pentru revenirea la normalitate. Prezența mea în teritoriu este un bun prilej de a organiza întâlniri de lucru cu structurile teritoriale ale MAI pentru analiza problematicilor specifice cu care se confruntă, precum și o oportunitate pentru a seta obiective pe termen mediu și lung.
Perioada pe care o traversăm este plină de provocări și reclamă din partea structurilor MAI, pe linie operativă, mobilizare maximă pentru a face față cu succes misiunilor care le sunt încredințate. Principalul nostru obiectiv rămâne să actionăm preventiv, să asigurăm protecția cetățenilor și un climat de liniște și ordine publică.