Lucian Bode: Dragi sălăjeni, vă mulțumesc pentru participarea la vot!

Celor câteva mii care s-au implicat direct în campania electorală, zecilor de mii care ați crezut în echipa PNL și i-ați încredințat votul, dar și celorlalte zeci de mii cărora va trebui să vă demonstrăm în următorii ani că vă merităm votul.

Este un moment istoric pentru PNL și un moment istoric pentru Sălaj. Administrația județeană are de acum o conducere liberală și un parteneriat solid cu guvernul liberal din care, cu mândrie, fac și eu parte. Urmează 4 ani de muncă, ani în care va trebui să demonstrăm fiecărui cetățean în parte că toate asumările din campania electorală sunt pentru noi obiective și nu doar simple promisiuni. Urmează 4 ani în care echipa PNL Sălaj va trebui să demonstreze că județul nostru poate fi aliniat la standardele administrațiilor liberale din județele învecinate. Axa Vestului a fost întregită prin victoria obținută de PNL la Consiliul Județean Sălaj.

Îl felicit pe Dinu Iancu Sălăjanu pentru victorie, îi felicit pe toți primarii PNL a căror muncă din ultimii ani le-a fost răsplătită cu noi mandate și nu în ultimul rând pe cei 6 noi primari liberali care au reușit să-și convingă electoratul că o administrație de dreapta reprezintă o soluție pentru dezvoltarea comunităților lor.

SURSA: Facebook Lucian Bode

, , , , , , , , , , , , , ,
Meniu