Lucian Bode, despre alianţa dintre PDL şi PNL: „Schimbările de pe plan local le decidem în iunie”

Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că în cursul dimineţii a avut o întâlnire cu preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpîlnaşiu, cu care a convenit „condiţiile generale de dialog” dintre cele două partide în perioada următoare. Democrat-liberalul a anunţat că eventualele schimbări ce ar putea avea loc pe plan local în urma alianţei vor fi discutate în luna iunie.

Referitor la alianţa dintre cele două formaţiuni, deşi a apreciat că este un lucru bun, fiind un prim pas pentru unificarea dreptei şi pentru maximizarea şanselor dreptei de a da viitorul preşedinte al României, Lucian Bode a declarat că, în opinia sa, lucrurile ar fi trebuit făcute în altă ordine.

„Eu am propus Biroului Permanent Naţional să demarăm mai întâi discuţiile cu Partidul Mişcarea Populară, cu Forţa Civică şi cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Biroul a decis sp demareze discuţiile cu PNL şi împreună să îi invite la discuţii pe reprezentanţii celorlalte partide de dreapta”, a explicat deputatul.

Referitor la primul obiectiv al acestei alianţe, şi anume stabilirea unui candidat comun pentru alegerile din toamnă capabil să câştige preşedinţia României, Lucian Bode a precizat că acest candidat unic va fi stabilit în urma unor cercetări sociologice.

„PDL are acum propunerea sa pentru alegerile prezidentiale (în persoana lui Cătălin Predoiu – n.r.), PNL va spune care este propunerea sa, cel mai probabil după congresul extraordinar din iunie. Vom face analize serioase, cercetări pentru a vedea cine este candidatul pe care îl vom sprijini la prezidenţiale”, spune democrat-liberalul.

Întrebat dacă eventualii candidaţi ai partidelor de dreapta mai mici vor intra în cercetarea sociologică pentru desemnarea candidatului unic la preşedinţie, Lucian Bode a declarat că unii dintre candidaţii celorlalte partide au început deja discuţiile în acest sens.

„Mihai răzvan Ungureanu a şi început discuţiile cu PNL. Obiectivul său este să intre în cercetarea pe care noi o realizăm. Eu cred că Mihai Răzvan Ungureanu se califică pentru asta şi va fi analizat”, a exemplificat el.

Cât despre implicaţiile la nivel local ale noii alianţe, acestea vor fi discutate, se pare, de săptămâna viitoare încolo.

”În plan local, în zilele următoare vom avea o primă întâlnire instituționala cu colegii noștri de la PNL, întâlnire ai cărei termeni şi condiții le –am convenit cu președintele PNL Sălaj, dl. Radu Capâlnaşiu, chiar azi”, a precizat el.

Sursa: aici

, , , , , , , , ,
Meniu