Lucian Bode anunţă sfârşitul Uniunii Social-Liberale

Preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a făcut joi câteva referiri cu privire la lucrările Consiliului Naţional (CN) al PDL, care s-au desfăşurat la finele săptămânii trecute, la Bucureşti. “Odată cu finalizarea lucrărilor CN, PDL a trecut într-o nouă etapă. În ce mă priveşte pe mine, personal, etapa va fi structurată pe două componente, şi anume creşterea puterii politice a PDL Sălaj, dar şi un proiect politic, în care cred cu tărie şi în care îi voi avea ca parteneri pe colegii mei Emil Boc, Ioan Oltean, dar şi pe liderii PDL din Regiunea N-V”, a declarat democrat-liberalul, în cadrul unei conferinţe de presă. Lucian Bode a adăugat că, în ceea ce priveşte cea de-a doua “componentă”, dezideratul ar fi legat de aducerea forţei politice a PDL, în Regiunea de N-V, pe primul loc în topul regiunilor din România. “Cu toţii ne dorim ca la următoarele alegeri, Regiunea de N-V să se situeze pe primul loc între regiunile din ţară”, a spus liderul PDL Sălaj, care a ţinut să le mulţumească democrat-liberalilor care l-au susţinut pentru funcţia obţinută în Biroul Politic Naţional al partidului, şi anume cea de secretar executiv regional.

Cât priveşte eventualele repercusiuni pe care le-ar putea avea faptul că a susţinut moţiunea Elenei Udrea, în defavoarea celei aparţinând actualului preşedinte al PDL, Vasile Blaga, deputatul face cunoscut că, înainte de a-şi depune candidatura pentru funcţia de secretar executiv regional, a avut o discuţie cu liderul partidului. “Dincolo de susţinerea pe care am ştiut că o am din partea colegilor mei, mi s-a părut firesc să port o discuţie cu preşedintele Vasile Blaga”, a arătat Lucian Bode. Acesta a menţionat că dacă Vasile Blaga are de purtat vreun război, acela trebuie să fie cu cei din USL. “Introducerea taxei de solidaritate ar fi o măsură ineficientă din punct de vedere economic şi o uşă deschisă spre majorarea impozitelor pentru toţi salariaţii. Impozitarea muncii în România este deja una dintre cele mai ridicate din Europa, iar PDL cere reducerea ei”, a ţinut să spună Lucian Bode.

Deputatul a dezvăluit că PDL nu este de acord cu supraimpozitarea salariilor mai mari de 1.000 de euro, în condiţiile în care efectul bugetar al unei astfel de măsuri ar fi nesemnificativ, iar decizia ar deschide uşa către majorarea impozitelor pe toate salariile. “Pentru fiecare gaură în buget, Victor Ponta mai inventează câte o taxă. Cu USL la putere vor apărea constant găuri în buget, dar povara fiscală a ajuns deja la limita suportabilităţii. Dacă Victor Ponta crede că unele dintre salariile bugetare de peste 1.000 de euro sunt prea mari, are varianta simplă de a le reduce de la caz la caz, de exemplu în companiile de stat care merg în pierdere. Sunt însă oameni care lucrează cu fonduri europene, de exemplu, oameni care au pregătire foarte bună, oameni care în mediul privat ar câştiga la fel sau mai mult, iar supraimpozitarea lor îi va demobiliza. Victor Ponta dă un semnal că efortul şi pregătirea trebuie suprataxate şi nu încurajate. O astfel de măsură poate duce la alungare unei părţi a profesioniştilor din sectorul public. Din nefericire pentru USL, dar mai cu seama pentru românii care şi-au pus speranţa în minciunile lui Ponta şi Antonescu, trâmbiţate prin maşinăria media a lui Felix, sfârşitul acestei construcţii politice se apropie”, a conchis Lucian Bode.

Sursa: http://www.magazinsalajean.ro/politica/lucian-bode-anunta-sfarsitul-usl.html

, , , , , , , , ,
Meniu