Gala Sportului Românesc 2023

“Gala Sportului Românesc 2023” din această seară, de la Ateneul Român, a fost un eveniment de marcă, în care am celebrat performanța și valorile sportului românesc.

Această zi nu putea fi aleasă mai bine, ziua în care Ateneul Român împlinește 136 de ani de la inaugurare.

A fost o reală bucurie să fiu alături de legende ale sportului românesc, de sportivii români care au fost premiați la cele 19 categorii ale evenimentului și care prin prestația lor de excepție la competiții naționale și internaționale ne fac mândri de fiecare dată.

Dacă reușim prin perseverență, dedicare și pasiune pentru ceea ce facem, să multiplicăm aceste exemple în cât mai multe domenii, devenim o țară și mai bogată în oameni de valoare și rezultate.

Felicitări premianților acestei Gale, staff-urilor tehnice, organizatorilor și tuturor celor care i-au sprijinit pe acest drum al reușitei, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Agenției Naționale pentru Sport!

Comunitatea sportivă românească este una puternică și și-a câștigat locul în inimile noastre prin rezultatele obținute în marile arene competiționale.

În anul în care se împlinesc 100 de ani de la prima medalie olimpică câștigată de România în anul 1924 la Paris, le doresc succes sportivilor care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de la Paris din această vară!

Să reprezentați România cu cinste, ca de fiecare dată, și să confirmați prin rezultate, încă odată, peste hotare, valoarea sportului românesc!

, ,
Meniu