Cei aproximativ 2.000 de absolvenți ai celor 5 școli de Poliție, Poliție de Frontieră și de Jandarmerie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne intră de astăzi în slujba țării!
Am fost alături de elevii Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, la acest eveniment de absolvire care marchează debutul lor în carieră, într-o zi cu semnificații puternice pentru Poliția Română – aniversarea a 200 de ani de existență.
Sper ca această zi să rămână o amprentă puternică în conștiința tinerilor polițiști, pentru că vor rămâne în istorie drept promoția bicentenar a școlilor de poliție.
Fiecare dintre ei își leagă parcursul profesional, dar și viața în sine de cetățenii și de comunitățile unde vor activa.
Este important să fie conștienți cu toții că nu și-au ales o meserie ușoară! De aceea, trebuie să înțeleagă statutul pe care l-au dobândit, ca reprezentanți ai MAI, și să își ghideze viața profesională după valori morale și principii de viață puternice.
Doar în acest mod își vor aduce aportul la un sistem sănătos de ordine publică și siguranță națională bazat pe corectitudine, responsabilitate, integritate și asumare.
Prin tot ceea ce vor realiza de acum înainte trebuie să devină cei mai buni dintre cei buni din această profesie. Vor fi parte a unei mari comunități profesionale în cadrul MAI, cea mai importantă instituție din arhitectura statului român pe timp de pace!
Îi felicit și le doresc succes în activitate! În profesia pe care o îmbrățișează, le doresc să fie călăuziți mereu de simțul onoarei, datoriei și al sacrificiului față de România!