Energia n-ar trebui să se înscrie într-un partid politic

“Sper ca guvernul să nu folosească noul regim fiscal al redevenţelor ca pe un instrument de intimidare la adresa producătorilor de hidrocarburi.”

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la decizia autorităţilor de a modifica, din nou, Strategia Energetică?
Lucian Bode: Pentru mine, neseriozitatea actualului Guvern este evidentă în ceea ce priveşte finalizarea şi adoptarea acestui document strategic pentru sectorul energetic naţional. Vechea echipă de la Ministerul Energiei le-a lăsat la finele anului 2016 acest proiect la cheie. “A revizui” în câteva săptămâni acest document este o copilărie, în condiţiile în care Ministrul Toma Petcu la audierile din comisiile de specialitate, la investitură, spunea că Strategiei Energetice îi lipseşte doar “avizul de mediu”.
Este păcat de munca sutelor de specialişti care au fundamentat un document bine articulat, iar, azi, nişte politruci îşi bat joc de munca acestora. Este extrem de periculos să fie nominalizate în strategie obiective concrete (hidrocentrala Tarniţa, reactoarele de la Cernavodă 3 şi 4 etc.). O astfel de strategie, în opinia mea, trebuie mai întâi de toate să indice direcţiile de acţiune, să fie vizionară, nu să limiteze prin nominalizarea unor obiective. Mai lipseşte să ne indice şi cine le realizează.

Am senzaţia că nici în acest an nu vom avea această Strategie adoptată sau, dacă va fi asumată în forma anunţată, ea va fi doar o colecţie de proiecte fără prea mare valoare strategică.

Reporter: Care vor fi efectele principale ale creşterii preţului energiei din acest an pe PZU (piaţa pentru ziua următoare)? Putem să vorbim de manipularea preţului energiei în acest an, pe PZU?
Lucian Bode: Am asistat din nou în această vară, după episodul din iarnă, la o explozie a preţurilor pe PZU.
Reacţiile nu au întârziat să apară, cele mai multe declaraţii ale oficialilor au fost de calmare, fără însă să ne fie prezentată o analiză solidă. Cred că efectele se vor vedea la iarnă, în facturi. Creşterea preţului la energie electrică este inevitabilă, oricât ar încerca Guvernul să prezinte astfel lucrurile. În ceea ce priveşte o posibilă manipulare a pieţei, Guvernul deţine controlul asupra a peste 80% din capacităţile de producţie a energiei electrice. Aşadar, Guvernul, prin Ministerul Energiei, trebuie să ne răspundă la această suspiciune care există în piaţă. Au demarat o analiză la nivelul Consiliului Concurenţei pe acest subiect, aşteptăm cât mai repede concluziile. Sper să nu fie doar o manevră de a îngropa un subiect cu mari implicaţii asupra populaţiei şi nu numai, care se poate repeta şi în iarna care urmează.


Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la intenţia de tranzacţionare a gazelor doar pe OPCOM şi eliminarea BRM din acest proces?
Lucian Bode: Ar fi o mare eroare. În această speţă discuţia trebuie purtată în termeni de beneficii versus dezavantaje. Ne dorim o piaţă concurenţială, transparentă sau una de tip monopol, uşor de controlat? Cred că balanţa trebuie să încline spre prima variantă.


Reporter: Va fi influenţată piaţa de energie de alegerea conducerii ANRE în această toamnă?
Lucian Bode: Sper că nu. Avem o autoritate ANRE solidă, stabilă, care a evoluat mult în ultimii ani. Dar PSD, aşa cum ne-a wobişnuit, va încerca să-şi impună controlul asupra acestei instituţii care trebuie să rămână în afara jocului politic. Ar fi o mare greşeală ca ANRE să devină câmpul de bătălie al intereselor politice ale PSD. Dacă vor proceda aşa, vom înregistra un regres instituţional cu impact negativ asupra pieţei de energie.


Reporter: De ce credeţi că autorităţile tărăgănează în problema redevenţelor?
Lucian Bode: Amânarea unei decizii pe acest subiect nu a fost explicată argumentat, pentru că acest Guvern este într-o mare “ceaţă”, şi nu doar pe acest palier. Ei, de la începutul anului, în materia de fiscalitate fac experimente.
Sper ca guvernul să nu folosească noul regim fiscal al redevenţelor ca pe un instrument de intimidare la adresa producătorilor de hidrocarburi, ca replică la anunţatele majorări ale preţurilor la carburanţi. Oricum, lipsa acestui cadru legal imprimă o impredictibilitate majoră în acest sector.

SURSA: www.bursa.ro – A consemnat Ancuţa Stanciu

, , , , , , ,
Meniu