Congresul PPE, cel mai mare eveniment politic al anului din România

Congresul Partidului Popular European (PPE) a debutat astăzi, la București, în prezența celor mai influenți lideri politici ai Europei.

Cel mai mare eveniment politic al anului din România vine cu decizii importante pentru viitorul Europei pe trei dimensiuni importante:

  • politicile pentru susținerea cetățenilor și economiei Uniunii Europene (agricultură, industrie, infrastructură);
  • modul în care apărăm valorile de centru-dreapta și răspunsul la pericolul extremismului;
  • măsurile prin care asigurăm securitatea internă și externă a Uniunii Europene.

Totodată, în cadrul întrevederilor bilaterale am discutat teme importante pentru România și regiunea noastră, precum aderarea integrală a României la Spațiul Schengen, sprijinul pentru Ucraina, combaterea extremismului și susținerea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Sunt teme actuale care ne preocupă și care au nevoie de un răspuns ferm și articulat care să întărească Uniunea Europeană și să o protejeze în fața amenințărilor. Cu toții ne dorim un spațiu european sigur și funcțional care să aducă dezvoltare și prosperitate.

Nu în ultimul rând, astăzi, am votat programul politic al PPE pentru următorii 5 ani care conține direcțiile de acțiune ale PPE pe diferite domenii și viziunea politică a popularilor europeni în legătură cu viitorul Uniunii Europene.

Promovăm o Europă care își apără cetățenii, care crede în economia socială și în creșterea performanței economice, care își păstrează tradițiile, bogăția culturală și diversitatea, o Europă a solidarității, o Europă pregătită pentru noi provocări.

Noi, popularii europeni, avem o viziune clară pentru Europa, dorind mai multă unitate, securitate și prosperitate, cu accent pe valorile democrației și libertății, punând întotdeauna oamenii pe primul loc și interesele cetățenilor europeni.

, ,
Meniu