Concursurile de trecere a agenților de poliție și a subofițerilor în corpul ofițerilor se apropie de final

concursurile de trecere a agentilor de politie si a subofiterilor in corpul ofiterilor se apropie de final

Am constatat cu bucurie că, pentru cele 2.086 de locuri disponibile – majoritatea din cadrul structurilor operative din toată țara și de la toate armele – au fost înscrise peste 18.000 de candidaturi.

Această concurență îmi dovedește că există mulți angajați din M.A.I. dornici să evolueze în carieră, știut fiind faptul că examenul este unul greu, iar pentru reușită este nevoie de o pregătire susținută inclusiv teoretică, nu doar practică.

Personal, am ținut ca aceste concursuri să se desfășoare în condiții optime, pentru a oferi tuturor șansa de a-și valorifica pregătirea, experiența și de a-și asuma noi responsabilități în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

O parte din aceste examene deja s-au finalizat. Celor care au devenit deja ofițeri le doresc să aibă o carieră frumoasă, cu rezultate foarte bune!

Pe aceia care nu au fost la fel de norocoși, de această dată, îi încurajez să continue să se perfecționeze și să facă performanță la locul de muncă, indiferent de linia de activitate.

Astăzi are loc o nouă etapă în derularea acestor concursuri.

Astfel, cei mai buni au oportunitatea de a avansa în profesia pe care au ales-o. Sunt convins că acest lucru va contribui inclusiv la obținerea de rezultate performante în activitățile structurilor, acolo unde avem nevoie de forțe suplimentare.

Tuturor candidaților, polițiști, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, le urez mult succes!

, , , ,
Meniu