Ziua Comunicatorului este un eveniment pe cale să devină tradiție în cadrul Ministerului Afacerilor Interne!
Dincolo de momentul de sărbătoare al comunicatorilor instituției este și o sărbătoare a excelenței, a aprecierii comunicatorilor care s-au remarcat prin activitatea desfășurată.
Am marcat această zi alături de o parte dintre comunicatorii Ministerului Afacerilor Interne care au făcut față cu brio la cele mai recente provocări ale momentului, gestionând cu profesionalism misiunile MAI în contextul conflictului din Ucraina și afluxului de refugiați, în paralel cu celelalte linii de muncă zilnice.
I-am premiat pe cei mai activi și mai implicați dintre ei în ultimul an de activitate, dar știu că această muncă este una de echipă, deci meritele se împart cu colegii lor.
Asumarea, adaptabilitatea, eficiența și promptitudinea sunt dincolo de orice discuție elemente de bază care asigură succesul unei informări profesioniste.
Rolul comunicatorilor este unul crucial, și anume să facă lumină într-o lume a informației îndoielnice. Este responsabilitatea lor să ofere informații adevărate, verificate și certe cetățenilor.
Doar în acest mod, oamenii vor alege comunicatorii structurilor MAI, în locul altei surse de informare. I-am îndemnat pe comunicatori să le câștige încrederea, astfel încât să devină sursa lor oficială de informare.
Le mulțumesc tuturor celor care prin munca lor de comunicatori contribuie la prestanța instituțională a Ministerului Afacerilor Interne.
Le doresc inspirație și să aibă mereu ”vorbele la ei”!