32 de ani de la Revoluția din 1989. Recunoștință veșnică eroilor Revoluției din 1989!

Să ne oprim cu toții pentru o clipă din tumultul cotidian și să marcăm acest moment al curajului și al sacrificiului, al victoriei în lupta pentru un drept fundamental: LIBERTATEA.

Să onorăm memoria celor care și-au dat viața în dramaticele evenimente din Decembrie 1989, dar și pe cei care, în perioada neagră a comunismului, au păstrat vii acele valori pe care a fost construită România democratică: identitate și unitate națională, credința strămoșească, demnitate și patriotism.

Generațiile tinere s-au născut cu această libertate obținută prin jertfă de sânge acum 32 de ani și o acceptă ca pe un dat firesc al vieții. Avem datoria să îi învățăm că libertatea se poate lesne pierde, că pentru libertate se luptă și se moare, că libertatea nu se dă la schimb pentru securitate personală sau confort.

Istoria ne arată că fiecare dintre aceste posibilități a fost cândva o realitate!

Este important să rememorăm sacrificiile făcute de eroii noștri și să purtăm veșnică recunoștință celor care s-au jertfit pentru noi toți.

Cinste lor, eroilor noștri!

, , , ,
Meniu