10 Iunie este despre patriotism, curaj, sacrificiu și asumare!

Ziua Eroilor reprezintă unul dintre momentele speciale și unice pentru fiecare român, o zi a cărei simbolistică ne leagă de trecutul glorios al acestui popor, de oameni al căror sacrificiu este un fundament al României moderne de astăzi. Am adus un omagiu eroilor neamului și am participat alături de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, de prim-ministrul României, domnul Florin Cîțu, de Ministrul Apărării Naționale, domnul Nicolae Ciucă și alți membri ai Guvernului, la ceremonia de depunere de coroane la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Totodată, ca ministru al Afacerilor Interne, am comemorat, la sediul instituției noastre, sacrificiul personalului Ministerului Afacerilor Interne, acei oameni devotați care și-au pierdut viața la datorie și care au transformat firescul misiunilor cotidiene în acte de eroism.

Au fost, astăzi, rostite numele eroilor neamului, numele celor care și-au dat viața pentru libertatea și viitorul acestei țări, în numele interesului general, al binelui comun, pentru generațiile următoare în care și-au pus credința că le vor înțelege sacrificiul.

Ziua de astăzi cu întreaga ei încărcătura simbolică reprezintă un îndemn la reflecție asupra adevăratelor valori, asupra ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi, asupra modului în care ne asumăm responsabilități.

Totodată este și semnul angajamentului nostru de a continua modernizarea României și a instituțiilor acesteia pentru consolidarea statului în raport cu provocările politice, sociale și economice actuale.

Cu gândul la cei de dinaintea noastră, îmi doresc ca și generațiile viitoare să nu uite un cuvânt pe care trebuie să îl rostească fără să se rușineze: patriotism. Eroii – cei din cărțile de istorie sau contemporani ai noștri care scriu, astăzi, istoria acestei țări – ne-au arătat că patriotismul nu trebuie să fie un act de bravadă! Pentru devotamentul și jertfa lor supremă le suntem veșnic recunoscători.

Glorie veșnică eroilor noștri!

, , ,
Meniu